Prezentare


În comuna Gurbăneşti, instrucţia şi educaţia copiilor se realizează în următoarele unităţi şcolare:
  • Şcoala Gimnazială Nr. 1 Gurbăneşti (unitate cu personalitate juridică)
  • Grădiniţa cu program normal Nr. 1 Gurbăneşti (structură)
  • Grădiniţa cu program normal Nr. 2 Cotofanca (structură)
  • Grădiniţa cu program normal Nr. 3 Valea Presnei (structură)
Dascălii sunt măsura tuturor reuşitelor, mai ales în perioade de intensă şi de rapidă transformare. Spre deosebire de cei de la oraş care se bucură şi de binefacerile unei civilizaţii, cei de la ţară sunt ei înşişi factori civilizatori, fiindcă satul se zbate în sărăcie.
Gândind la versurile poetului Lucian Blaga: “Eu cred că veşnicia s-a născut la sat./ Aici orice gând e mai încet/ Şi inima-ţi zvâcneşte mai rar,/ ca şi cum nu ţi-ar bate în piept/ ci adânc, în pământ undeva.” (“Sufletul satului” din volumul “În marea trecere”, 1924) suntem convinşi că satul trebuie să rămână un depozitar al energiilor potenţiale, nealterate, cu farmec arhaic, tradiţii şi ambient. Acest sat nu trebuie să piară, iar universul său se cuvine revitalizat. Alături de biserică, şcoala este un lăcaş sfânt al saţului. Numai aici, unde există interes şi bunăvoinţă, dragoste şi pasiune, orice cadru didactic îşi poate face elevii fericiţi, pentru că sub un arcuş genial, orice vioară devine celebră.
Spre norocul copiilor şi al părinţilor, Şcoala Gimnazială Nr. 1 Gurbăneşti, are parte de dăscăli inimoşi, care, pătrunşi de dragoste pentru profesiunea lor, au ştiut şi ştiu să înfrunte greutăţile şi să le insufle copiilor râvna pentru învăţătură, pentru idealuri înalte. Ei se remarcă prin vrednicie, bunătate şi generozitate rară, impresionaţi de dorinţa de învăţătură a copiilor săraci.
Şcoala a fost din totdeauna oglindă şi model pentru viaţa comunităţii. Părinţii  şi dascălii, ceilalţi membrii ai comunităţii, unindu-şi eforturile trebuie să facă din spaţiul şcolii unul al bucuriei, cu flori la fereastră, verdeaţă în grădină şi soare în clase şi suflet.
La  Şcoala Gimnazială Nr. 1 Gurbăneşti (unitate cu personalitate juridică) învaţă elevi din satele: Gurbăneşti, Coţofanca, Preasna şi Valea Presnei.
Localul prevăzut cu parter şi etaj cuprinde 4 săli de clasă, 1 laborator de informatică şi 4 cabinete (limba şi literatura română, istorie-geografie, matematica-fizica, şi biologie-chimie).
Aici îşi desfăşoară activitatea 12 cadre didactice: 4 învăţători (3 calificaţi şi titulari şi unul fără studii corespunzătoare) şi 8 profesori (4 calificaţi şi titulari şi 4 suplinitori calificaţi) şi 124 de elevi (70 în ciclul primar şi 54 în ciclul gimnazial).
      În încadrarea şcolii există şi 1,25 normă personal didactic auxiliar (0,50 normă de secretar, 0,50 normă – administrator patrimoniu şi 0,25 normă – administrator financiar) şi 2,75 normă personal nedidactic (1,00 normă – îngrijitor, 0,75 normă – paznic de noapte şi 1,00 normă – şofer microbuz şcolar).
      În comună, ca unităţi şcolare arondate (structuri), funcţionează: Grădiniţa cu program normal Nr. 1 Gurbăneşti (1 educatoare calificata şi titulară şi 21 de preşcolari), Grădiniţa cu program normal Nr. 2 Coţofanca (1 educatoare fără studii corespunzătoare şi 14 preşcolari), Grădiniţa cu program normal Nr. 3 Valea Presnei (1 educator suplinitor necalificat şi 8 preşcolari).